În ce anotimp te căsătorești? Avantajele și dezavantajele fiecărui sezon

Imediat ce te-ai logodit, este important să alegi data când va avea loc marele eveniment pentru că acest aspect îți va influența toate viitoarele decizii. Acum, întrebarea cea mai importantă este: în ce anotimp vrei să te căsătorești? Deși vara pare a fi momentul ideal pentru organizarea nunții, să știi că fiecare anotimp are farmecul său. Iată care sunt avantajele și dezavantajele fiecărui sezon.

Nuntă de basm în plină iarnă

Iarna

Deși frigul de afară te poate face să îți pui câteva semne de întrebare, iarna este un anotimp deosebit care poate transformă orice moment într-o scenă de poveste. Cadrele albe, zăpadă abia așternută pe pământ, copacii încărcați de alb, toate acestea par rupte dintr-un scenariu din poveștile copilăriei.

  • Care sunt avantajele de a-ți organiza o nuntă în miez de iarnă?
  • Datorită peisajelor boeme, îmbrăcate în alb.
  • Pentru că iarnă poți să optezi pentru un candy-bar mai bogat în dulciuri, spre deliciul invitaților.
  • Dacă îți place focul, adori lumânările parfumate și aroma de scorțisoară, portocală și vanilie, atunci poți contopi creativ la nivel decorativ toate aceste elemente.
  • Poți crea un colț de socializare dedicat invitaților, lângă un șemineu și poți opta pentru detalii prietenoase: o pătură călduroasă, o lumânare deocorativă.
  • Care sunt dezavantajele în a-ți organiza o nuntă iarnă?
  • Mulți invitați sunt reticenți și pot refuza participarea la eveniment din cauza sarbătorilor de iarnă. Multe persoane au concedii și călătoresc iarna.
  • Va fi nevoie să porți o rochie de mireasă mai groasă și accesorii călduroase, mai ales în timpul ședinței foto în mijlocul naturii.

Nuntă în culorile primăverii

primavara

Primăvara este un anotimp plin de culoare. Pastelurile se potrivesc de minune unei nunți așa că foarte multe cupluri aleg această perioadă pentru a se căsători.

  • Care sunt avantajele în a-ți organiza o nuntă primăvara?
  • Primăvara este un anotimp romantic, în care întreaga natură înflorește. Nimic nu este mai frumos decât un cireș înflorit, iar covorul de culoare este cadrul ideal pentru o ședință foto de nuntă.
  • Primăvara pare a fi momentul în care cei mai mulți acceptă invitația de a participa la o nuntă pentru că nu obișnuiesc să călătorească sau să aibă concedii prelungite.
  • Poți opta pentru o ținută lejeră pentru că temperaturile sunt generoase.
  • Dacă iubești culorile pastelate, atunci primăvara este momentul perfect pentru a-ți organiza evenimentul la care întotdeauna ai visat.
  • Ziua se mărește și lumina naturală este perfectă pentru fotografiile tale de eveniment.
  • Care sunt dezavantajele de a-ți organiza o nuntă primăvara?
  • Vremea este instabilă primăvara, așa că s-ar putea să ai surprize mai puțin plăcute, cum ar fi o ploaie neprevăzută sau un vânt răcoros. De aceea, este de preferat să îți organizezi evenimentul în interior.

O nuntă fierbinte de vară

vara

Vara este anotimpul preferat pentru organizarea nunților și nici nu este de mirare. Vara oferă totul: soare, lumină, căldură, chef de distracție.

  • Care sunt avantajele în a-ți organiza o nuntă vara?
  • Meniurile de vară sunt foarte diversificate.
  • Poți opta pentru o nuntă în aer liber și te bucuri de lumină până la orele 21:00, iar nopțile de vară sunt călduroase și foarte distractive.
  • Poți opta pentru un cocktail bar.
  • Vara este sezonul florilor așa că poți alege florile tale preferate la costuri rezonabile.
  • Care sunt dezavantajele de a-ți organiza o nuntă vara?
  • Temperaturile prea ridicate pot crea disconfort și îți pot da bătăi de cap.
  • Lumina de vară este prea puternică pentru fotografiile în natură, așa ca fotograful care se va ocupa de fotografiile tale trebuie să fie foarte iscusit.
  • Insectele pot fi o adevărată bătaie de cap dacă îți organizezi evenimentul în aer liber, așa că discută despre acest aspect cu organizatorul tău.

O nuntă bogată, de toamnă

toamna

Toamna este cel mai bogat anotimp pentru că pământul ne bucură cu toate roadele sale și cu un covor impresionant de culori. Toamna îți permite să jonglezi creativ cu cele mai fascinante culori naturale.

  • Care sunt avantajele în a-ți organiza o nuntă toamna?
  • Peisajele de toamnă sunt absolut fascinante.
  • Toamna este anotimpul în care poți opta pentru scheme cromatice mai închise.
  • Poți diversifica meniul.
  • Florile de toamnă sunt minunate.
  • Care sunt dezavantajele de a-ți organiza o nuntă toamna?
  • Vremea devine instabilă.
  • Toamna este un anotimp în care mulți invitați refuză participarea la eveniment din motive financiare.

Tu ce anotimp ai ales pentru evenimentul tău?

Fi primul care comentează.

Lasă un comentariu