Nunta cu parfum medieval – fii personajul propriei povești

Dacă întotdeauna ai visat să îți organizei o nuntă ca în basmele cu domnițe și cavaleri, să știi că nu trebuie să te întorci în timp pentru a face acest lucru posibil. Tot ce trebuie să faci este să îți alegi tematica medievală care îți va transpune povestea de dragoste într-o nouă și fascinantă dimensiune.

Domnițe și cavaleri este numele tematicii pe care o reinventăm de fiecare dată când cuplurile ce urmează a-și uni destinele doresc să aibă parte de o nuntă de poveste, în adevăratul sens al cuvântului. Fiecare poveste este unică, și fiecare basm are un final fericit, așa că alegerea acestei tematici este perfectă pentru cei care vor să își transpună evenimentul într-o scenă ruptă parcă din poveștile copilăriei.

Nunta cu tematică medievală, cu prinți și prințese, domnițe și cavaleri, reprezintă o îmbinare plină de armonie între simbolurile tradiționale și cele moderne. Așa că, dacă iubești tradiția, cu siguranță această tematică este potrivită pentru tine și evenimentul tău.

Decor-special-6

De ce să optezi pentru această tematică?

  • Este o tematică plină de originalitate, pe care o poți personaliza după bunul plac astfel încât să contureze perfect povestea ta de dragoste.
  • Este o tematică romantică.
  • Nu este o tematică foarte obișnuită.
  • Meniul pentru această tematică este unul special, delicios și inspirat de tradiție.
  • Ținutele mirilor, dar și ale invitaților întregesc decorul de poveste.
  • Nunta-Medievala-23

Sfaturi pentru o nuntă ca în povești:

  • Alege o locație potrivită. Cea mai potrivită locație pentru un astfel de eveniment ar fi în aer liber, dar dacă acest lucru este imposibil, alege un restaurant sau o sală cu tematică rustică.
  • Lasă-i pe invitații tăi să facă parte din povestea ta. Creează invitații rustice și îndeamnă-i să poarte o ținută în ton cu tematica aleasă.
  • Alege un decor reprezentativ, rustic, inspirat de natură. Poți crea chiar tu multe dintre elementele decorative.
  • Alege un meniu care să surprindă și care să îmbine într-un mod deosebit festinul medieval cu alte delicii.

Mai multe amănununte despre tematica „Domnițe și cavaleri” poți afla de aici.

Fi primul care comentează.

Lasă un comentariu