Nunta în grădină – o tematică altfel

În amalgamul de clișee, ideile creative schimbă complet modul în care sunt privite cele mai importante evenimente din viața noastră. Natura este un loc plin de farmec care ne îndeamnă să ne punem în practică ideile cele mai creative. Toate miresele visează la o nuntă în mjlocul naturii, însă nu atât de multe sunt cele care reușesc să pună în practică această tematică..

Nunta în grădină

De curând am organizat o nuntă cu o tematică altfel – Nunta în grădină, un eveniment în care romantismul s-a împletit perfect cu cele mai aprinse culori ale naturii și cu aerul cald și fresh al verii.

Nunta-Gradina-20

Nunta în grădină este o tematică foarte versatilă, originală și ușor de personalizat. Flori de sezon, materiale diafane, culori calde de vară, decorațiuni simple și de efect, toate acestea își croiesc drumul în mijlocul naturii pentru a crea un loc magic unde sărbătorești cel mai important eveniment din viața ta.

Pentru acest eveniment, invitațiile au fost elementul cheie care au prezis tematica, așa că invitații nu au fost luați prin surprindere atunci când au ajuns la locul evenimentului. Alături de acestea, meniurile pentru masă și restul accesoriilor au completat pachetul de papetărie.

Decorațiunile shabby chic și-au găsit locul în mijlocul naturii și s-au împletit cum nu se poate mai bine cu accentele rustice. Oricum, atunci când organizezi un eveniment în mijlocul naturii, decorul nu îți mai dă prea multe bătăi de cap pentru că natura îți pune la dispoziție frumusețile ei.

Colțul dedicat fotografiilor a fost unul deosebit și s-a integrat perfect în decorul natural. În plus, lumina naturală accentuează frumusețea cadrelor surprinse.

Nunta-Gradina-26

Barul cu răcoritoare este un element cheie ai acestei tematici. Invitații au nevoie de ceva revigorant, așa că un bar unde vei servi răcoritoare naturale va fi ca o oază delicioasă pentru invitații tăi.

Nunta-Gradina-19

În plus, invitații se vor bucura de tot acest spațiu minunat și de aerul curat. Vor petrece și vor dansa în voie într-o atmosferă plăcută, plină de farmec și culoare.

Și tu îți dorești o nuntă ieșită din tipare? Contactează-ne!

Fi primul care comentează.

Lasă un comentariu