Este povestea bebeluşului tău, prima şi cea mai frumoasă dintre cele ce vor veni. Peste ani, va deveni amintirea lui de suflet, pe care o va preţui ca pe nici o alta, pentru că este botezul lui, încărcat de însemnătate spirituală şi de dragostea voastră, a părinţilor, nemărginită.
Şi pentru că este poveste, o să fie una straşnică, colorată, dulce şi animată din cale-afară pentru că tematica Safari îi va încânta pe cei mici, dar şi pe cei mari cu suflet de copil. Şi când sunt copiii mai  frumoşi dacă nu atunci când sunt fericiţi în lumea lor de poveste? Iar povestea ce-o construim acum este o expediţie fantastică, din ţinuturi îndepărtate descoperite cu încântare pe globul pământesc, în care vom merge la vânătoare în mica noastră junglă Africană decorată cu atâta drag, vom privi curioşi prin binoclurile bine camuflate şi vom căuta entuziaşti indicii preţioase în cărţile special aduse pentru micii exploratori.
Se vor bucura cu toţii, învitaţi mari şi mici, de „prada” dulce pregătită pentru ei în candy barul creativ, colorat şi însufleţit de animăluţe felurite, cu arome desăvărşite. Vor lua cu ei şi acasă o bucăţică de junglă, pentru că mărturiile unui astfel de botez nu pot fi altfel decât vii şi dornice să crească odată cu micuţul ce tocmai s-a botezat.
Vă rămâne sarcina să îl ocrotiţi cu dragostea voastră şi să îl ajutaţi sa-şi amintească peste ani, că el, micul explorator, şi-a încântat oamenii dragi cu o petrecere de poveste!

Comentariile sunt închise.