Poți să economisești și să ai și nunta de vis

Cu siguranță îți dorești să ai nunta la care întotdeauna ai visat însă, uneori, bugetul îți poate da planurile peste cap. Nu este cazul să te îngrijorezi pentru că poți avea nunta de poveste chiar și cu un buget redus, ba chiar poți să economisești considerabil.

Iată 12 modalități prin care poți să economisești și în același timp să ai nunta dorită:

  1. Organizează-ți foarte bine ziua cea mare. O bună organizare te va ajuta să ai mare grijă de bugetul tău. Iată câteva instrumente utile care îți vor fi de mare folos.
  2. Invită-ți doar familia și prietenii foarte apropiați. În acest fel vei economisi considerabil, pentru că fiecare invitat în plus îți poate sălta nota de plată de la finalul evenimentului, așa că nu are rost să îi inviți pe acei oameni cu care nu ai mai vorbit de ani de zile. În plus, un eveniment intim, cu persoane apropiate, va fi mult mai armonios și toată lumea se va simți în largul ei.
  3. Roagă un prieten iscusit în ale fotografiei să îți facă poze în timpul evenimentului. Fotografia este o pasiune pe care din ce în ce mai multe persoane o îmbrățișează așa că suntem convinși că ai un prieten iscusit în arta fotografică ce va fi foarte încântat să se ocupe de fotografiile tale din noaptea marelui eveniment. Pentru o ședință foto mai complexă poți angaja un fotograf profesionist.
  4. Organizează-ți chiar tu un colț dedicat fotografiilor. Cu siguranță vrei ca fotografiile realizate în timpul evenimentului tău să fie cele mai reușite, creative și pline de originalitate. Așa că poți crea un colț creativ dedicat fotografiilor cu ajutorul plăcuțelor decorative și a altor accesorii amuzante.
  5. Alege pachete complete pentru nuntă. Pachetele includ invitațiile pentru eveniment, meniurile, cardurile pentru masă, plicurile. Oferă unitate din punct de vedere vizual și sunt mult mai economice decât dacă ai alege aceste elemente individual.
  6. Optează pentru un candy bar/fruit bar. Dacă îi vei lăsa pe invitații tăi să aștepte până la tort și nu le vei oferi nimic bun, vei avea nevoie de o porție zdravănă pentru a le satisface pofta de dulce. În acest fel poți alege un tort mai ușor pe care îl vei completa creativ cu un candy bar gustos.
  7. Creează-ți chiar tu mărturiile și chiar și unele decorațiuni. Este evenimentul tău, așa că ai liber la imaginație. Îți poți crea chiar tu mărturiile pline de originalitate și chiar și unele decorațiuni, în funcție de tema aleasă.
  8. Angajează un expert care să te ajute cu decorațiunile florale și nu numai. Chiar dacă vei vrea să te implici să să creezi chiar tu anumite elemente pentru evenimentul tău, un expert îți va fi alături cu idei inedite, creative și se va ocupa de tot ceea ce înseamnă decor de eveniment. Astfel, vei economisi considerabil pentru că nu vei mai fi nevoită să angajezi mai multe persoane.
  9. Alege flori de sezon. Fiecare anotimp are florile sale, așa că profită la maximum de ele. De obicei, florile din afara sezonului sunt mai costisitoare.
  10. Optează pentru un DJ sau pentru un solist instrumental acompaniat de un vocal. De obicei, formația este cea mai costisitoare, așa că poți opta pentru un DJ care se va asigura că muzica este perfectă și pentru a condimenta puțin atmosfera, o chitară și un glas răsunător vor fi perfecte.

Ai de gând să te căsătorești? Îți suntem alături cu idei creative și inedite, pentru că zâmbetul tău la sfârșitul evenimentului este motivația noastră.

Fi primul care comentează.

Lasă un comentariu