Tendințe pe care le propunem pentru nunta anului 2016

Fiecare eveniment este, pentru noi, o nouă provocare pe care o îmbrățișăm cu drag, cu mult entuziasm și o asezonăm din plin cu creativitate și inovație. Așa că, la sfârșit de an, pornim motorașul NuovaIdea cu idei noi, creative și pline de originalitate pe care abia așteptăm să le punem în aplicare în anul care va urma. Care sunt tendințele pe care le propunem pentru nunta anului 2016 aflați în rândurile de mai jos:

  • Optează pentru o nuntă cu o tematică inedită. Îți suntem alături în crearea conceptului potrivit pentru evenimentul tău astfel încât acesta să fie original și să îți reflecte pe deplin personalitatea.
  • Pentru anul 2016 propunem aranjamente florale bogate, elegante și pline de rafinament, în culori pastelate – vedetele anului.
  • În anul 2016, plăcuțele decorative vor fi reinterpretate. Dacă până acum nu au fost luate prea mult în serios, la anul ne propunem să le ridicăm la statutul de „must have”. Ele îndeplinesc atât rol decorativ, cât și rol organizatoric pentru că transmit invitaților informații utile într-un mod inedit.
  • Decorațiuni speciale? Da, vă rog! Cu siguranță, fiecare persoană are anumite obiecte preferate. Fie că este un cufăr de zestre păstrat din generație în generație, bicicleta din copilărie, jurnalul din adolescență sau orice alt obiect cu o mare însemnătate își poate face locul în decorul de nuntă într-un loc cu un decor special.
  • Colțul dedicat fotografiilor este un element pe care îl recomandăm pentru anul 2016. Amintirile din ziua cea mare vor fi mult mai interactive, mai amuzante, vor spune o poveste, iar invitații vor fi mult mai destinși dacă vor participa la o ședință foto creativă, unde se pot juca în timp ce vor face fotografii care te vor face să zâmbești chiar și peste ani.
  • Candy bar, fruit bar sau... amândouă! În cadrul unui eveniment nu există niciodată prea mult dulce, iar candy barul este acel răsfăț delicios pe care invitații tăi îl vor adora. Pentru că a devenit deja o tradiție, candy barul poate fi înlocuit sau completat de un fruit bar delicios și sănătos, depinde de tine ce vrei să alegi.

Abia așteptăm să ne spui ideile și dorințele tale pentru anul 2016! Suntem nerăbdători să organizăm evenimentul tău de poveste, așa cum ai visat și să te întâmpinăm cu idei NOI. Doar suntem NuovaIdea!

Fi primul care comentează.

Lasă un comentariu